NEKROSIA

Simt cum carnea mi se scurge incet pe picioare

adunindu-se intr-o baltoaca

pe linoleumul

decolorat Viermi albi si inelati isi sapa cu o rabdare infinita

galerii prin creierul meu

putred

Paianjeni imi sparg ochii si apoi, din gavane,

isi intind pinzele pina-n candelabru

si de clanta

usii

Peretii se crapa troznind,

scuturindu-se de vopseaua ce cade asemenea unei zapezi otravitoare

Geamurile se ingalbenesc si se sparg

cu voci isterice

Zabrelele se contorsioneaza, zgiriindu-mi timpanele cu tiuitul lor

Cavoul se naruie in jurul meu, lasindu-ma singur in mijlocul furtunii

Curind o sa ma pot misca,

am asteptat prea mult, acum e rindul meu sa FIU